Dezvrăjire

Ochii încep să-i scînteieze pe măsură ce chipul i se-apropie de-al lui. Îi cuprinde gîtul cu degetele tremurînde, închide ochii și-l sărută lung și apăsat pe obrazul stîng. Își lasă capul să cadă pe spate, iar părul negru lung și mătăsos i se răsfiră încet pe bluza turcoaz. Fusta ei albă înflorată începe să se unduiască ușor cînd el își petrece mîna peste mijlocul ei micuț. Degetele lui încep să se plimbe repede în sus și-n jos pe spatele ei, parcă-ncercînd să oprească timpul în locul ăla, pe bancheta verde-murdar a rapidului de Ikebukuro. Zîmbește, pierdut în dulceața-mbrățișării. Apoi, parcă străfulgerat de-un gînd negru, începe s-o gîdile pînă cînd fata se îndepărtează de el c-un țipăt scurt. Ochii li se-ntîlnesc și-ncep să rîdă amîndoi cu poftă. Vagonul e plin, dar ei sunt parcă în altă lume. O clipă mai tîrziu, ea zîmbește malițios, se-apleacă și-ncepe să-l mîngîie pe picior, cu privirea ațintită asupra firelor de păr de pe piciorul lui, care se burzuluiesc și se reașează în urma mîinilor ei curioase ca un bătrîn ursuz trezit din moțaială. Contrariată, ea își face mîna pumn și-ncepe să-l frece pe pulpă pînă îi înroșește pielea. Îl doare, dar nu ripostează. Ochii ei sunt pe altă lume, pierduți poate într-o pădure fermecată, în care copacii prind viață și-i susură povești fantastice despre prinți chipeși și aventuri încă nescrise. Cînd nu mai poate suporta durerea, el o apucă ușor de talie și-o trage spre el. Din nou, ochii li se-ntîlnesc și-ncep să rîdă cu poftă.

Trenul a ajuns la capăt de linie. Se ridică amîndoi de pe banchetă și se-ndreaptă spre ieșire, ținîndu-se de mînă. Cînd ajung la baza scărilor, el o mai privește o dată în ochi și-i cuprinde umerii, protector. Nu-și dezlipește ochii de la ea, dar în zîmbetul lui s-a strecurat o umbră de tristețe, de parcă lumea i-a fost dezvrăjită. Ea se lipește docilă de el și-ncep să urce treptele încet, absenți.

Pînă adineauri și-au aparținut pe deplin. Dar tatăl a observat azi în gesturile fetei primele zvîcniri de femeie.

“Măcar s-o mai duc pînă în capul scărilor. Și-apoi îi dau drumul din îmbrățișare.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s