Prin cotloanele copilăriei

De pe la 16 ani nu mai dădusem decît foarte rar pe la bunică-mea pe la țară, convinsă fiind că viața la București e tot ce mi-aș putea dori. Aveam prieteni peste prieteni, locuri și oameni pe care-i descopeream plină de încîntare, iubeam, mă plimbam peste tot și uitasem cu totul de bătrînii care-și duceau liniștit viața în aceeași curte pe care o știam de mic copil, convinsă fiind că o să rămînă acolo mereu. Îmi mai aduceam aminte răzleț de vacanțele la bunici, dar numai cît să-mi spun din nou cît de frumoasă și simplă e viața la oraș, fără budă în fundul curții și fără noroi în bătătură. Că deh, eram fata lu’ mama, bucureșteancă, ce-mi trebuia mie curtea murdară a bunicilor?

Acum vreo trei ani, după mult prea multă vreme, am dat o fugă pe la țară. Tocmai intrasem în vacanța de primăvară și tata ne rugase, pe mine și pe R., să-i ducem bunică-mii un pachet și să-i mai reparăm una-alta prin curte. Între timp, bunicul murise, iar ea rămăsese singură-n bătătura ei, înconjurată numai de mîți și cîini (nu-i plîng neapărat de milă, pentru că are baba mea o gură cît o șură și bodogăne mereu pe toată lumea, de parcă s-adună toți dracii la gura ei). Era frumos și cald afară și începuseră să-nmugurească prin toată curtea corcodușii, caișii și vișinii, păsările cotcodăceau de mama focului prin curte, cîinii lătrau și ei ca apucații (că deh, mai văd și ei o față nouă și mai au alte picioare pe lîngă care să se gudure). Ce mai, era zi de sărbătoare, că venise fata de la București cu bunătățuri și glas voios :P.

Nici n-am simțit cînd a trecut timpul, iar pe măsură ce dădeam ture prin curte am început să-mi amintesc de toate cotloanele copilăriei: porumbăria din șura bucătăriei de vară unde gîngureau mereu păsările; cotețul găinilor de unde bunica mă trimitea în fiecare zi să adun ouăle, deși eu invariabil mă-mpiedicam și mă-ntorceam la bucătărie cu marfa înjumătățită. Sau grămada aia de cărămizi arse în jurul căreia ne-adunam buluc toții copiii cînd făcea bunicul țuica și așteptam cuminți să ne dea bunătățurile pe care ni le pregătea în jar – fie cartofi, fie porumb, pe care le înfulecam neclintiți, cu ochii lipiți pe picurii ăia delicioși care se scurgeau la nesfîrșit din cazanul ăla mare, negru.

Tuica

Și WC-ul din fundul curții în care mi-era mereu frică să intru, pentru că eram convinsă că la cît de-mpiedicată sunt, tot o să pic odată și-odată în groapa aia plină de rahat (n-am reușit performanța, totuși :P). Și porumbarul în care mă strecuram neștiută de nimeni și stăteam cu orele să curăț știuleții pentru porci, cocoțată fix în vîrf și aruncîndu-mă din cînd în cînd în mijlocul grămezii numai ca să aud foșnetul ăla sec și huruit care mă făcea să rîd cu gura pînă la urechi; sau în care mai găseam din cînd în cînd cîte-un pui rozaliu de șoarece, pe care-l ascundeam pînă venea vară-mea după mine și i-l vîram în față, poate-poate pleacă și mă lasă cu știuleții mei :P.

Porumbarul

Sau bucătăria de vară în care mirosea mereu a lapte proaspăt și a mentă, unde ne strîngeam cu toții zgribuliți cînd mai dădea cîte-o ploaie de vară și n-aveam nimic de spus și de făcut decît să ne uităm la mîții care alergau după insecte și să rîdem cu gura pînă la urechi.

Bunica-n bucatarie

De-atunci n-am mai uitat nici un amănunt din curtea bunicii, iar de fiecare dată cînd simt miros de iarnă, ca acum, îmi vine să fug grăbită-n casă și să mă lipesc de soba mare pe care bunica încă mai ține portocale la uscat :).

Anunțuri

2 comentarii

  1. Luceta Stoica · Ianuarie 15, 2013

    Am citit cu multa placere …frumos si emotionant ! In timp ce citeam incercam sa-mi amintesc si eu momentele cand eram la bunici , evident din copilarie . De multe ori simt un gol imens atunci cand ma gandesc la cei disparuti din viata noastra .

    • A.M. · Ianuarie 16, 2013

      Vă mulțumesc :). Mă bucur tare mult că v-a plăcut. Și pe mine începe să mă sperie un pic faptul că golul ăla devine tot mai mare. Parcă mai ieri eram înconjurată de toți bunicii și nu mai știam la care să mă duc și la care mi-era mai bine. Dar mi-au lăsat toți lucruri tare frumoase, pe care măcar acum știu să le apreciez altfel 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s